Articol preluat de la Bobo de pe care-ifaza.blogspot.com
Era o seară frumoasă de decembrie, anul 2003, între Crăciun şi Revelion undeva, mă îmbrac într-o pereche de jeanşi şi o cămaşa neagră, de gală, plus o cravată sau mai bine zis, unica mea cravată… era una din puţinele zile în care trebuia să mă îmbrac aşa, era o seară magică, era o seară în care îmi pusesem toate dorinţele era, mai exact, ceea ce se va dovedi a fi ….”Marele Început“.
Aveam lângă mine pe cel mai bun prieten şi singurul de pe atunci, venisem în Bucureşti al nimănui şi găsisem pe cineva care să mă ia acasă, ăsta era Goga. La fel ca şi mie, ne tremurau pantaloni pe noi şi cu toate că eram în luna cu zăpadă, brobonite mici de sudoare se prelingeau de pe frunte spre nas, lăsând să se vadă clar cât de căcaţi pe noi eram.
Adunasem cu greu câţiva prieteni şi câţiva oameni care veniseră să vadă minunăţia, nu ştiau ei atunci că aveau să fie primul public de stand-up comedy din Bucureşti.
Pe fiecare măsuţă era câte o lumânare aprinsă, dacă te uitai atent aveai impresia că până şi lumânările ardeau cu emoţie, afară începuse să ningă ca în poveşti şi fulgi de zăpadă se izbeau de geamurile cafenelei ca şi cum ar fi vrut să intre şi să ia loc la o masă. Nu erau mai mult de 40 de persoane în sală dar toţi aşteptau să înceapă acel ceva…
Mi-am spus o rugăciune, am bătut palma cu Goga şi am păşit cu dreptul spre cel mai luminat loc din cafenea, mă aştepta acolo un microfon ieftin atârnat într-un stativ care stătea drept, graţie unei role de adeziv trase peste inchieturile vechiturii…
Am luat microfonul şi în toată liniştea acea care apăsa din secundă în secundă mai greu… am zis primul meu “Bună seara! şi bine aţi venit la STAND-UP COMEDY“…
Era prima seară în Cafe Deko… erau cuvintele cu, care urma sa-mi incep toate numerele mele de stand-up în următori 5 ani, era seara care va transforma locul acela în primul club de comedie, era seara care-i va chema mai curând sau mai târziu, pe Teo, pe Vio, pe Bordea, pe Cristi, pe Costel, pe Tibi, pe Toma, pe Tania, pe Mihalus, pe Alexei, pe Anda, pe Neamtu, pe Marian, pe Catalina, pe Aylin, pe Sergiu, pe Tiberiu, pe Adi, pe Radu, pe Toma, pe Micutzu şi nu în ultimul rând, seara care va ajunge să cheme câte 150 de oameni la un show de comedie.
Un pas mic pentru mine, un pas mare pentru stand-up comedy!
Aşa s-a întâmplat totul şi s-a întâmplat pentru că Dumnezeu a vrut, Goga a crezut, Eu am făcut şi Dan Chisu a susţinut!
Regele a murit…Trăiască Regele!!!
Aşa arată primul afiş de la Cafe Deko!
Cu respect , Bobo de la Deko!
… pt că publicul de acolo ne surprinde de fiecare dată. Fără falsă modestie, sunt ff puţine locaţii din ţară care să nu se umple la spectacolele ShowTime, dar la Timişoara e alceva. În primul rând publicul este foarte variat. După show am stat de vorbă cu 5 doctori din 3 găşti diferite, un avocat, o gaşcă de IT-şti şi mulţi studenţi. Locurile la masă erau ocupate în mare parte de oameni de peste 30 de ani căsători la casa lor, iar acolo unde nu existau scaune s-au îngrămădit oameni care stăteau în picioare şi aşezaţi pe jos! Efectiv, s-au aşezat pe jos pt că de locuri la masă nu mai putea fi vorba! Despre cât de receptiv este publicul timişorean nu mai e cazul să spun. Spun doar că aveam nişte emoţii de mă căcăm pe mine înainte de show, tocmai pt că nu vrei să-i dezamăgeşti pe oamenii ăia, iar în monentul când am urcat pe scenă m-au făcut să mă simţ artist! E o plăcere să faci stand-up în faţă unui public aşa de primitor! Sar’mana Timişoara, ne întoarcem acolo curând, ca întotdeauna cu mult drag!
