Neuronu

Articol scris de Dr. Andrei din Timişoara

Sunt sigur că vă amintiţi, unii dintre voi, cum primeam în ciclul primar ca temă de casă câte o compunere, la care subiectul era liber, dar lipsa de imaginaţie promovată de învăţătorii epocii de aur exemplifica titluri de genul : “Ce am făcut vara asta”, “Mama”, “Cel mai bun prieten”, “La teatru”, “Pionierii”, “Sunt vesel şoim”…etc.
 
 Astăzi, ca un bun fiu al patriei, vă voi vorbi de Oraşul Meu, compunere liberă. De fapt de o mică parte şi anume groapa de gunoi din Timişoara. Vă puteţi imagina ce pute în locul ăsta? Plin de muşte verzi, viermişori de diferite mărimi şi culori, unde găseşti de toate.
Naaa! Nu aţi ghicit! E vorba despre Complexul Studenţesc, frumoasa întindere arhitecturală în stil citadino-prostitutional, mândru lăcaş de cultură, stilizat de generoase parcări unde în soarele amiezii găseşti grupuri lecturale ce respiră liniştite într-o pungă cu aurolac. Aş spune o peisagistică de bibliotecă nosferatică.
 
 Minunatul tablou este, mai nou, plin de coloritul vesel al urbanizării chicioase. Primăria urbei este un pictor nonconfortmist, dublată de un arhitect-şef abuzat probabil în copilărie, fanatic şi beat de putere acum. Uite aşa au crescut printre cămine spectaculoase fast-food-uri, care mai de care vesele şi bogate de bucate, unele mari, unele mici, exemplar asamblate împreună ca o jucărie chinezească. Mirosuri îmbătătoare îţi alintă simţurile la fiecare pas, carnea la mare căutare stă cuminte şi puturoasă pe o plită fumegândă, ce odată servea drept grătar de frigider, mâini murdare dar dibace o aruncă cu gesturi de bucătar francez într-o chiflă cartonată şi de sub boneţică apretată şi plină de păr auzi languros : 5 lei te rog!

Atent pe unde (more…)

Articol scris de Dr. Andrei din Timişoara

Fără aer de misoginism trebuie să vă împărtăşesc o realitate, care pe mine mă loveşte în ultimul timp din ce în ce mai frecvent. Sunt un tip în permanentă căutare de ceva nou, de neobişnuit, inedit, dar un visător la origini, cu o tenace speranţă că va veni ziua în care voi trăi o poveste de dragoste. Prostia e că pentru asta nu trebuie să cauţi, să umbli, să încerci. Nu! Nu vine aşa niciodată, e o chestie care efectiv se întâmplă.
De fiecare dată când îmi zâmbeşte o fata, fur o privire, leg o conversaţie, oriunde aş fi inevitabil mintea mea o ia la fugă, parcă la 100 de metrii garduri şi deja visează la momente romantice, la lumina de lumânări, fără să ţină cont de persoana cealaltă. Rahat! Clar sunt singurul dintre noi doi care zboară aşa departe, cu viteză sinucigaşă, apoi cad cu nasu’€™ în pământ şi de obicei unde pute cel mai tare! Dar nu pot să nu mă întreb : Oare ea, ele, nu gândesc niciodată aşa departe?… Ştiu că femeia analizează, ştiu că o rumegă de sute de ori, e defensivă prin natura ei (asta datorită nouă bărbaţilor), dar chiar să fugă de aşa ceva nu aş fi crezut!
Asta e tendinţa din ce în ce mai frecventă în comportamentul femeilor singure, la vârsta la care poate ar dori să aibă un bărbat lângă ele. Ce e un lucru cert? Femeile au viaţa amoroasă pe care şi-o doresc, asta dacă şi-o doresc… Ce pot face bărbaţii? Mai nou nu mare lucru, asta pentru că în alergătura noastră după femei am cam uitat ce vrem exact, ajungând să a€˜prindem,€™ nu neapărat o femeie pe care chiar vrem să o facem fericită, ci un (more…)

…şi misogină!